Toate-s vechi şi nouă toate

Vaca este un animal sacru în India, avortul e ilegal în Chile, iar în orășelul Sarpourenx din Franța este interzis să mori (fără să fi cumpărat. în prealabil, un loc în cimitir). Regulile diferă de la țară la țară, de la popor la popor și, cu siguranță, de la o perioadă la alta. Așa că de ce ne-am mira că, în Roma Antică, pentru anumite femei, întreținerea de relații sexuale însemna să fie îngropate de vii?

Vesta, echivalentul Hestiei în mitologia Greacă, este zeița romană a căminului și a familiei. Pentru a-i câștiga protecția, romanii ardeau un foc continuu în templul său, care nu avea voie sub nicio formă să se stingă. Iar pentru a-l întreține și pentru a se ruga zeiței, reprezentantele întregii Rome în fața Vestei erau preotesele sale, Virginele Vestale. Două, patru sau șapte, preotesele erau alese în jurul vârstei de 6-10 ani din rândul fiicelor de patricieni, depuneau un jurământ de castitate pe perioada cât aveau să slujească la templu – 30 de ani, dobândind, în același timp, un statut privilegiat în societate.

Printre numeroasele privilegii de care beneficiau în contextul unui imperiu și al unui popor a cărui viață se învârtea în jurul religiei se număra dreptul la vot (excepțional pentru o femeie), dreptul la proprietate, dreptul de a elibera prizonieri și sclavi prin simpla atingere și cuvântul lor nu era niciodată pus la îndoială, nici măcar în cazul unor probleme juridice sau de stat.

Dar punctul forte al romanilor nu stă în iertarea trădătorilor, pedepsele pentru vestale fiind tot atât de dure pe cât erau  de ademenitoare avantajele. O virgină vespată care nu mai era virgină era pedepsită prin a fi îngropată de vie. Practic. Pentru că teoretic, statul roman prevedea că nimeni nu poate fi îngropat în oraș, iar legile nescrise spuneau că preoteasa care și-a încalcat jurământul de castitate trebuie îngropată de vie – în oraș. Două afirmații aparent contradictorii, dar mințile luminate de la acea vreme au găsit o soluție prin care au mulțumit ambele reguli: preoteasa era dusă într-o camera sub pământ (viitorul mormânt), împreună cu apă și mâncare pentru câteva zile. Aşa, nimeni nu era îngropat în oraș, vespata intrând în camera mortuară pe picioarele ei.

Focul sacru a fost stins definitiv în anul 394, după aproximativ 1000 de ani de la aprinderea sa. Credința în Vesta s-a stins și ea, acum avem alte reguli, alți zei și suntem sclavii unor alt fel de tradiții decât cele antice.