”Slum Venice”, adaptare sau subzistență?

 Până la sfârșitul acestui secol, nivelul mării ar putea crește cu 1 m sau mai mult, inundând orașele din zonele de coastă și afectând, astfel, întreaga civilitație umană, ireversibil.

În Africa, cel puțin 20 de orașe, în special Cairo, Cape Town și Kinshasa, sunt vulnerabile acestui fenomen catastrofal. Primul pe listă este însă, un oraș nigerian, situat la altitudine joasă, în Golful Guineei, cu aproximativ 13 milioane de locuitori, Lagos. Casele și drumurile în Lagos sunt construite pe un teren spongios, pe fostele păduri mangroviene și mlaștini. Lagos se află de asemenea la confluența unor râuri, de aici amplificarea fenomenelor consecutive creșterii nivelului mării.

Pentru a face față acestui viitor ”acvatic”, arhitectul nigerian, Kunlé Adeyemi, a propus construirea unor case plutitoare. Invitat recent la o conferință internațională la Universitatea Harvard, acesta a dezvăluit auditoriului modelul său inspirațional, MAKOKO.

            Numit și ”slum Venice” sau ”Veneția de mahala”, Makoko este un district al Lagosului, unde totul se întâmplă pe apă! Cele 2.200 de clădiri, în care locuiesc 150. 000 oameni, plutesc pur și simplu pe apă și oferă Makoko-ului unicitatea pe plan mondial. Străzile sunt ”de apă”, mașinile sunt bărcile canoe, iar casele sunt spijinite pe stâlpi de lemn încastrați adânc în pământul acoperit de apa nu mai înaltă de 1,5 m. Makoko reprezintă, așadar, dovada dorinței omului de a răzbi în condiții de sărăcie lucie.

Cu toate acestea…

            Autoritățile nigeriene și cele internaționale consideră Makoko o destinație periculoasă, atât prin condițiile precare de igienă, cât și prin slaba structură a locuințelor ”plutitoare”; experții prezic moartea tuturor locuitorilor în cazul unui tsunami sau unui cutremur generator de valuri uriașe. Locuitorii districtului Makoko nu ascultă însă părerea experților și își continuă viața bazată pe pescuit, așa cum o făceau strămoșii lor acum sute de ani.

            Așadar, Makoko este unul dintre ghetto-urile nigeriene care ar putea fi afectate ireversibil de încălzirea globală, însă nu doar acest fenomen afectează populația ghetto-ului. Comportamentul locuitorilor este unul departe de normele de igienă impuse , aceștia aruncându-și deșeurile în lagună, riscând astfel dezvoltarea unor boli microbiene, de natură infecțioasă sau a unor maladii.

Lipsa condițiilor de igienă și a unei informări continue a favorizat apariția unor focare de SIDA în Makoko, dar și a altor boli cu transmitere asociată, care au determinat autoritățile să recurgă la declanșarea unei operațiuni de demolare a mega ghetto-ului Makoko.

Mai presus, însă, de bolile amintite este malaria, care omoară anual sute de locuitori ai ghetto-ului, datorită densității mari a țânțarilor în zonă. Parazitul Plasmodiul falciparum este purtat de femela țânțarului Anopheles și se transmite de la o persoană infectată la una sănătoasă.

Și totuși…

            Sunt deosebit de interesante din puncte de vedere științific adaptările localnicilor din Makoko, dar și din alte ghetto-uri nigeriene, la malarie, ca o măsură genetică de combat:

1)      Lipsa unor proteine membranare, a glicoforinelor A și B, la nivelul cărora se găsește o structură glucidică (anitigenul a/b al lui Wright)  la care parazitul Plasmodium falciparum se leagă, generând boala în celula respectivă.

2)      Locuitorii au dezvoltat o boală genetică numită drepanocitoză, care afecteaza forma hematiilor, acestea căpătând formă de seceră. Parazitul nu poate afecta deci, nici purtătorii, nici bolnavii de drepanocitoză. Cu toate acestea forma în seceră a hematiilor afectează gradul de saturare în oxigen, de aici rezultând o întreagă serie de alte dezavantaje: imunitate scăzută, infecții, deficit de învățat,  anemie, deficiențe hepatice etc.

Un viitor strălucit?

            Arhitectul Kunlé Adeyemi a realizat macheta a ceea ce va însemna Makoko-ul de mâine, construind Școala de Vâslit, o clădire situată în ghettou, unică prin complexitatea și idealistica abordată. Acesta a combinat tradițiile locale cu tehnologia aplicată pe legile plutirii , iar rezultatul a fost uimitor ! O clădire care este insensibilă la modificările fizice ale apei : de temperatură, de înălțime, dar și la cele chimice, precum salinitate, pH, grad de poluare cu substante corozive, care momentan afectează grav structura de lemn a caselor plutitoare. Ambele fațade sunt contruite unghiular, facilitând astfel colectarea apei de ploaie, iar acoperișul este dotat cu panouri foto-voltaice. Școala dispune de o metodă de colectare a deșeurilor, care erau până acum aruncate în circuitul hidrosferic și de folosire a acestora în agricultură, ca îngrășământ.

LUCIAN SCURTU, UMF ”Carol Davila” București