Sacoul – de la masculin la feminin

De la elegantele rochii victoriene, care ne par de multe ori imposibile, la fustele lungi și incomode, odată cu implicarea femeilor în viaţa socială, nevoile lor vestimentare au adus o schimbare de proporţii. La începutul secolului XX, femeia avea nevoie de haine comode, practice în care să se simtă liberă şi totodată să îşi păstreze elegantă . Astfel, au fost introduse în modă feminină elemente din garderoba bărbaţilor.

Sacoul a fost şi este unul din articolele reprezentative atunci când ne gândim la un outfit elegant, sobru, clasic, bussiness. Și deși aproape toate aceste însușiri par caracteristice unui bărbat, dacă le așezăm alături de grația și zâmbetul unei femei creează imaginea unei femei puternice a secolului în care trăim.

Sacoul bărbătesc a fost feminizat de îndrăzneața creatoare Coco Chanel sau am putea spune că prototipul feminin din secolul XX a fost masculinizat prin tendinţele în modă adoptate de fabuloasă Chanel. Oricum am vedea această emancipare a femeii, aşezarea sacoului pe umerii armonioşi ai unei femei a folost un elemnet important în depăşirea barierei între cele două sexe, nu numai din punct de vedere estetic.

Romy Schneider And Coco Chanel
Nu numai nevoia de o schimbare în modă a fost cauza apariţiei sacourilor în garderoba femeilor, ci şi perioada celui de-al doilea Război Mondial, care a înlocuit în viaţa femeilor serile de gală cu munca zilnică. Astfel, nu doar din motive estetice, sacoul a apărut în garderoba feminină mai mult ca o adaptare la condiţiile sociale. Ca prim rezultat al feminizării articoleleor din garderoba bărbaţilor a fost creat vestitul costum din tweed, de către Coco Chanel, costum care a devenit rapid preferatul femeilor implicate în afaceri.

De-a lungul anilor, din mixul intre articole bărbăteşti şi graţie feminină s-a dezvoltat stilul androgin, o combinaţie de masculinitate şi feminitate, care a devenit un trend mondial în perioada anilor 2000. De la elegantul sacou din tweed, propus de Chanel, femeile secolului nostru au ajuns la îndrăzneala de a purta direct sacourile bărbaţilor lor, fără niciun fel de ajustări, celebrul boyfriend jacket devenind un trend printre reprezentanţele sexului frumos.

Chanel-Little-Black-Jacket-Book-13-e1334224350478

Sacoul bărbătesc se poate purta foarte uşor cu o pereche de blugi skinny şi o pereche de pantofi oxford pentru o ţinută casual sau se poate adapta unei rochii elegante de birou, alături de accesorii oversized.

În zilele noastre, sacoul este indispensabil femeilor conservatoare, femeilor implicate în politica sau afaceri, femeilor puternice. Astfel, sacoul deşi a fost iniţial un articol exclusiv bărbătesc devine parte a imaginii unei femei puternice şi independente.

 

Un articol redactat de Simona Huţuţuc.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *