Per piacere e l’amore: caffè sospeso, per favore!

„Ar fi păcat să le lăsăm doar păgânilor o băutură atât de delicioasă; să-l învingem pe Satana binecuvântând-o, ca s-o transformăm într-o băutură cu adevărat creştină”. Astfel vorbea  Papa Clement al VIII-lea despre cafea, îndemnând călugării să folosească această băutură ca pe un aliat divin ce îi proteja de somn în timpul rugăciunilor nocturne. Chiar dacă în zilele noastre majoritatea oamenilor are acces la cafea, nu trebuie să uităm că aceasta rămâne un produs de lux din cel puţin trei puncte de vedere: efortul depus şi munca prost plătită a oamenilor care îngrijesc planta, multiplele sortimente din toate colţurile lumii cu sutele de feluri de preparare a cafelei şi pasiunea. Pasiunea de a mirosi, de a simţi, de a (de)gusta  această băutură care devine, astfel, una dedicată connaiseurilor.

Poveşti aromate din U.K.

Cosmin Mihailov, binecunoscutul barista de la Coftale, s-a întors în România după ce patru ani de zile a învăţat în Regatul Unit ce înseamnă cafeaua şi de ce povestea din spatele ei depăşeşte bariera cuvintelor până la excitarea papilelor gustative: „Prepar cafeaua întotdeauna la masa clientului pentru a crea o adevărată experienţă, o poveste pe care să nu o uite după ce părăseşte cafeneaua”. Este tânăr, prea tânăr ar spune unii, pentru cunoştinţele şi experienţa pe care o are, însă crede cu tărie în generaţia din care face parte şi în avantajele timpurilor noastre. „Oamenii nu sunt educaţi, nu ştiu mare lucru despre cafea şi, probabil, nici nu i-a interesat prea mult. Noi suntem generaţia care poate educa publicul, noi am fost plecaţi, am văzut cum se fac lucrurile în străinătate şi am venit cu idei noi despre schimbare” spune Cosmin cu entuziasm.

Caffè sospeso per favore/amore?

Există o frumoasă tradiţie în Napoli ce confirmă pofta de viaţă şi inima deschisă a italienilor. Un client lasă o cafea în aşteptare pentru o altă persoană care o consumă fără să plătească. În România, Coftale este una dintre cafenelele în care se întâmplă acelaşi lucru. „Caffè sospeso” este un proiect recent lansat care se bucură de atenţia publicului, însă Cosmin crede că „trebuie să mai aşteptăm o vreme până să devină un trend. Lucrurile nu se petrec peste noapte şi, într-adevăr, sunt clienţi care cumpără o cafea pentru alţii, dar nu cred că o fac neapărat din dorinţă şi în niciun caz din compasiune, ci din amuzament, pentru că le place ideea în sine”.

Gusturi aromate, preţuri piperate

Oricât de bună ar fi cafeaua şi oricât de mare ar fi plăcerea să lăsăm una pe bar pentru următorul client, ne gândim de două ori înainte la preţul pe care trebuie să-l plătim pentru aceasta. Bine de reţinut este că în cele mai bune cafenele, preţul nu depăşeşte limitele imaginaţiei noastre, iar banii cumpără calitatea şi nu denumirea unei locaţii. Pentru că o băutură de lux garantează o atmosferă deosebită într-o locaţie specializată, dar o locaţie premium nu garantează calitatea unei cafele, ci de cele mai multe ori, decenţa gustului. „Nu e normal să pui preţuri extrem de mari pentru că îndepărtează oamenii. Da, poţi face mulţi bani, dar nu educi publicul şi îţi vor bea cafeaua aceiaşi oameni care nu ştiu să o aprecieze” ne mărturiseşte Cosmin Mihailov, ale cărui tatuaje demonstrează cât de mult iubeşte el cafeaua.

A început cu Latte Art, după care i-au trebuit doi ani pentru a învăţa cum se realizează un espresso perfect. Astăzi poate recunoaşte dintr-o simplă înghiţitură tipul de cafea şi zona  de provenienţă. Cosmin este conştient că până la gust,” aspectul este extrem de important, doar este partea de marketing. Eu promit clientului o experienţă şi mă ţin de promisiune, de la aspect la gust”.

În 1683 se deschide în Piaţa san Marco o bottega di caffè. Băutori, dar temători, italienii priveau cafeaua ca pe un „microb” ce răspândea viciile orientale în rândul bărbaţilor. După ce „Dominanta” şi „Serenissima” încetează să mai caracterizeze Veneţia, ea rămâne cu tradiţia negoţului şi preferă să îşi bazeze comerţul pe cafea şi nu cafeaua pe comerţul miturilor. 1 440 963 de livre importate în 1789. Un caffè? Due!