Nudul Graţiei sau “Femeile” lui Gheorghe Iancu

Şi astăzi am în minte replica lui Gheorghe Iancu la întrebarea legată de importanţa talentului şi necesitatea muncii: „Prefer un gest făcut cu talent, decât zece piruete perfecte în vârful capului”. Era una dintre acele zile cumplite de iarnă, în care credeam că nimic nu mă poate dezmorţi. Opera era plină ochi de oameni care aşteptau cea de-a doua reprezentaţie a spectacolului „Femei”. Mă bucuram şi ştiam că le va plăcea la fel de mult ca mie, în seara de 25 ianuarie, când a avut loc premiera spectacolului sub semnătura lui Gheorghe Iancu şi cu aportul celebrilor balerini: Letizia Giuliani şi Amilcar Moret.

Inspiraţie şi regie

Avea în minte să distribuie în rolul principal o super-divă, însă trei secunde în care a văzut-o pe Letizia Giuliani în sala de repetiţii au fost suficiente pentru ca acesta să renunţe la ideea sa şi să contureze spectacolul „Femei”  aşa cum îl ştim astăzi. „Nu este nimic nou, doar intensitatea e diferită. Vorbesc despre experienţa Letiziei care la 19 ani făcea totul instinctiv, acum joacă şi dansează în deplină cunoştinţă de cauză. Se vede pe ea în mod pozitiv cum au trecut anii” susţine Gheorghe Iancu, artistul care nu poate despărţi teatrul de balet, considerând esenţială susprinderea trăirilor personajelor dincolo de acurateţea mişcărilor şi tehnica balerinilor

De la scenografie, lumini, detalii performative până la povestea în sine, vorbim de un veritabil produs regizoral care depăşeşte bariera esteticului până la generarea emoţiilor de lungă durată în ceea ce priveşte subiectul-spectator. Coregraful este şi trebuie să fie un regizor, câtă vreme discutăm despre redarea trăirlor prin dans, aşa cum se întâmplă în spectacolul „Femei”. Curiozitatea mea de a afla cum este în prezent coregraful Gheorghe Iancu  spre deosebire de balerinul de altădată îşi găseşte rapid răspunsul în afirmaţia artistului: „Acum reuşesc să fiu mai generos cu alţii, cu ceilalţi. Ca dansator, trebuie să fii egoist. Picioarele tale, muşchii tăi, orele tale de somn. Totul pentru apariţia ta de a două zi pe scenă. Ca regizor, trebuie să fiu generos. Caut să le dau altora, nu mie”.

Graţie versus nuditate

Letizia Giuliani îşi lasă rochia jos, dezgolindu-şi sânii. Totul curge sub semnul firescului, doar câteva reacţii discrete din sală amintesc de o oarecare reticenţă în interpetarea nudităţii. „E mult mai dramatic şi până la urmă, firesc, să o arăt goală în noaptea nunţii. Au fost versiuni chiar aici, la Bucureşti, când mulţi dansatori s-au sfiit să facă asta şi atunci am găsit soluţii. Dar trebuie să se înţeleagă că nuditatea aceasta nu are nimic vulgar, nicio legătura cu ceea ce se vede în jurnale sau emisiuni de televiziune. Pentru mine, nuditatea este cel mai frumos costum de teatru, trebuie să-i dăm valoarea care i s-a pierdut prin prea multă expunere” mărturiseşte Gheorghe Iancu. Nu crede în imunitatea la emoţii despre care se vorbeşte odată cu trecerea timpului, crede în cultivarea spiritului prin artă şi în graţia interioară. Iubeşte muzica preclasică, suprarealismul şi, în sinea lui, ştie că Bach este Dumnezeu. Femeile lui Gheorghe Iancu „sunt mai puternice decât bărbaţii. Natura a programat totul, ele dau viaţa, ele iau viaţa”.