Nu există o a doua

Veneţia este un oraş dincolo de descrieri şi comparaţii. Sau aşa cum a spus poeta Elizabeth Barrett Browning în 1851: „ Nimic nu este ca ea, nimic nu o egalează, nu există o a doua Veneţie în lume…”.                     

Primul gând care ţi se întrezăreşte la orizont când îţi aminteşti de Veneţia este alunecarea rapidă a gondolelor de-a lungul canalelor, pe oglinda apei. Şi totuşi, puţine din emblemele oraşului au o origine atât de misterioasă, o rigiditate atât de statornică până în zilele noastre, atât de confuză de-a lungul istoriei.

Gondolele de astăzi cântaresc aproximativ 700 kg şi includ opt tipuri diferite de lemn:  lămâi, larice, stejar, brad, cireş, nuc, ulm şi mahon. Toate au o vâslă făcută din lemn de fag şi o forcola (suport pentru vâslă), sculptată, personalizată, care deosebeşte gondolele între ele, şi permite vâslei să fie manevrată în opt feluri diferite.

O plimbare cu gondola poate fi costisitoare. Dar ce mai contează un ban dat în plus pe valurile lui Casanova? Pentru 40 de minute, de la 8 dimineaţa până la 7 seara trebuie să lăsaţi în buzunarul gondolierului : 80 euro, iar pentru o plimbare de la 7seara până la 8 dimineaţa trebuie să daţi 100 euro.

Dacă eşti bun într-ale negoţului, atunci te poţi tocmi; astfel, îi poţi cere gondolierului să îţi şi cânte, dar să îţi fie şi ghid, mai ales că ei trec prin teste de artă şi istorie pentru a ajunge la statutul de gondolier.

Numele este un prilej de polemici: unii pretind că vehiculul simbol al Veneţiei   are origini malteze sau turceşti, alţii suţin că derivă din grecescul “potir” sau “midie”. Însă cea mai macabră teorie leagă numele de mitologia clasică şi de barca folosită de Charon pentru a duce morţii pe tărâmul celălalt. Cert este că ambarcaţia nu arată aşa întâmplător: a fost construită astfel încât, graţie formei sale zvelte, să se poate strecura pe canalele înguste.

În altă ordine de idei, oraşul veneţian a cunoscut prosperitatea odată cu aducerea de către negustorii veneţieni a moaştelor apostolului Marcu, devenit patronul spiritual al locului şi având ca animal heraldic leul, în locul mai modestului Sfânt Theodor.

 

Dacă ar fi să vorbim despre Veneţia în termeni matematici, atunci am putea face estimări de ordinul zecilor de milioane de turişti. Peste 60 de milioane de ochi curioşi care îi calcă pragurile anual. Un simplu calcul arată că economiei peninsulei are câştiguri fabuloase din turism, mai ales că un pachet all inclusive în ţara celor 7 coline costă aproximativ 1000 euro de persoană.

Piaţa San Marco, delimitată de catedrala cu acelaşi nume, de Palatul Dogilor şi vechea primărie ( Procuraţille ) este o capodoperă. În stilul ei specific, catedrala stârneşte confuzie prin interiorul său bizantin şi minunata Pala D’Oro (panou de altar aurit şi/sau pietre preţioase ).

Ca să vizitezi Piaţa San Marco, trebuie să ai în portofel 12 euro pentru un tur care durează în mod normal între 4-5 ore. În interior, eşti ghidat de reguli şi îndurmat de indicatoare cu săgeţi. Nu există un cod vestimentar, ci doar se impune decenţa. Rigorile şi normele care ţin de cutume vestimentare trebuie respectate în litera în interiorul Vaticanului. Dar aici e o altă poveste.

Astfel, Palatul Dogilor vorbeşte despre victorii, intrigi, omoruri şi primiri fastuoase, prin încăperirile debordând de lux. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie cel mai mare tablou pe pânză din lume, de o valoare inestimabilă şi care se află în patrimonial cultural al statului Italian.

 

Palazzo Ducale este una dintre cele mai frumoase clădiri gotice din lume, al cărei exterior este un melanj de coloane, marmura complicat ornamentată şi motive decorative de trifoi .

Interiorul constă într-un labirint de camee aurite şi pictate, dar şi într-o serie de turnuri întunecoase, în care pe vremuri a fost închis, printre alţii, Casanova, aventurierul din secolul al XVIII-lea.

În ciuda sublimei frumuseţi medievale pe care o afişează această împrejurime, trebuie menţionat faptul că este ameninţată pe mai multe fronturi – poluarea şi depopularea – . Cu alte cuvinte, chestiunea care înglobează noţiunea de poluare s-ar traduce prin poziţia pe care o are încă; aceasta din urmă o plasează în postura de victimă permanentă a inundaţiilor, în vreme ce combinaţia dintre mare, apă sărată şi efectul coroziv al poluării aerului produs de fabricile de pe continent afectează grav edificiile oraşului.

Însă, dincolo de orice considerent, Veneţia (inclusă în patrimoniul umanităţii UNESCO din anul 1979 ) rămâne pentru iubitorii de frumos, patria artelor şi a poeziei trăite.

 

(Sursa foto: Cityknown.com)

de Andreea Gurban