Mic tratat de traire a artei, un interviu cu Mihai Vacariu

Acum câteva luni, am primit  o invitaţie la prima lansare a cărţii scrise de Mihai Vacariu, “Îndrăgostit de Tarkovski – Mic tratat de trăire a artei”. Nu am putut ajunge, însă interesul pentru acest volum a devenit tot mai mare, iar astfel a luat naştere interviul de mai jos. Pe Mihai l-am cunoscut personal pe vremea când eram încă studentă la Filosofie, mai exact în anul II, atunci când a fost invitat de către fratele său, Gabriel Vacariu, profesor la Facultatea de Filosofie, UB, la un seminar unde se vorbea despre filmele lui Tarkovski, intitulat “Filosfie şi Film”. Se ţine şi în prezent la facultate şi vă recomand cu mare drag să mergeţi.

Revenind la intervievatul meu, acesta mărturiseşte că dragostea pentru Tarkovski a început încă din perioada comunistă: „Așa cum descriu încă de la începutul cărții mele, eram pe vremea lui Ceaușescu când cineva mi-a spus că în filmul lui Tarkovski, Călăuza, personajul principal se întinde pe iarbă și spune: ,,Să ascultăm liniștea!”. Cred că eram prin liceu și mi s-a părut fascinant. Ăsta a fost începutul. Am văzut filmul și nu m-a dezamăgit. Tarkovski îmi place pentru că în primul rând filmele lui sunt foarte filosofice, ca să zic așa; abordează subiecte fundamentale, pe care eu le găsisem în cărțile pe care le citeam pe vremea aceea, de la Dostoievski și Camus, la Kafka și Shakespeare și la mulți alții.  Cartea este în primul rând o poveste despre cum am vizionat și trăit arta lui Tarkovski, despre ce au însemnat pentru mine aceste filme, dar și cum m-a ajutat arta în general să supraviețuiesc și să găsesc un sens în acea perioadă de regim totalitar. Filmele lui Tarkovski sunt de fapt un caz particular pentru orice spun și susțin în această carte este perfect valabil pentru artă în general. Și mai este un manifest pentru o modalitate de a ne raporta la artă, adică o pledoarie pentru arta trăită și nu doar ,,gândita,” adică apreciată la nivel estetic sau conceptual.”

Deşi am văzut toate filmele lui Tarkovski, unele chiar de două ori pentru a înţelege diverse simboluri, cred că marele regizor rus nu poate fi înţeles atât de uşor.  Dar te fac să înţelegi şi  să trăieşti altfel. Să vezi partea aceea a vieţii artistice, plină de mituri, de simboluri, de trăiri. Spre exemplu, dacă pentru un spectator arta nu are valoare, Mihai considera că: “Despre Călăuza, Tarkovski spunea că a făcut în mod special începutul fimului mai lent și mai plictisitor pentru ca cei care au intrat din greșeală în sala de cinema să aibă timp să iasă înainte ca acțiunea propriu-zisă să înceapă. Cunosc oameni pentru care arta are mare valoare și totuși nu îl plac pe Tarkovski. Dacă pentru un spectator arta nu are valoare, cred că îi va fi cu atât mai dificil să rămână în sala de cinema la un asemenea film.” Pe de altă parte, tot mai mulţi tineri sunt interesaţi de operele lui Tarkovski, iar asta reiese şi din lansările pe care le-a avut Mihai prin ţară, unde spune că trei sferturi dintre ei erau tineri: “Ca și mine când am vizionat pentru prima oară filmele lui Tarkovski, ei sunt la vârsta întrebărilor, a preocupărilor metafizice, ca să zic așa, a angoaselor. Este perioada cea mai critică din viață. Poate că, așa cum s-a întâmplat cu mine, vor găsi unele răspunsuri în aceste filme, și în artă în general. “

Să ai un film preferat dintre cele ale regizorului rus e greu. Însă exista anumite senzaţii şi trăiri pe care le simţi mai intens de la film la film. Ca şi în cazul lui Mihai, care spune că “Filmele lui Tarkovski sunt extrem de diferite unul față de celălalt, atât la nivel formal, cât și de conținut. Vezi o nouă abordare estetică și înveți ceva nou la vizionarea fiecărui film. Am, totuși, un film preferat: Călăuza. Este primul film care l-am văzut și încă îl consider cel mai bine realizat și cel mai aproape de preocupările mele.”, probabil că aşa şi este. Primul filme pe care l-am văzut de la Tarkovski a fost Oglindă şi acesta a şi rămas mai aproape de sufletul meu.

Mihai mai pregăteşte o nouă carte, de acesta dată despre Dostoievski: “Mi-a luat destul de mult timp să scriu și să rescriu de câteva ori cartea despre Tarkovski. Acum am început lucrul la o carte despre Dostoievski: Viața mea. Lumea lui Dostoievski. Sper să dureze mai puțin, dar ţinând cont că e Dostoievski, nu aș fi surprins să îmi ia ceva timp până să o termin.„

Nu doar că vă îndemn să citiţi cartea, ci vă îndemn chiar să staţi de vorbă cu scriitorul Mihai Vacariu, un altfel de scriitor, care totuşi surprinde şi adduce emoţie cuvânt cu cuvânt: „Trebuie să încercăm să trăim arta cu bucurie. De fapt, în primul rând să o trăim și, dacă putem, să o trăim cu bucurie. Să ne bucurăm că vedem aceste filme. Să ne bucurăm că citim o carte, că ascultăm muzică, că admirăm un tablou. Îmi place să cred că și creatorii operelor de artă își doresc de la cititori, ascultători, admiratori. „