In spatele scenei cu designerul floral Oana Lamba

 Aranjamentele florale au menirea de a aduce un plus de eleganță unui eveniment. Oana Lamba, designer floral Olla, deţine acel secret profesional care transformă aranjamentele florale pentru nuntă sau botez într-un detaliu menit să confere stil unei petreceri.

Voi la ce sunteţi atenţi atunci când păşiţi într-o încăpere? Este bine cunoscut faptul că prima impresie contează, însă nu toată lumea ştie că, în realitate, avem nevoie de numai şapte secunde pentru a ne forma o părere despre un loc sau o persoană; șapte secunde în care creierul nostru scanează rapid ceea ce vedem, conform criteriilor personale, iar apoi pune o etichetă. Lumina dintr-o încăpere, parfumurile, culorile, temperatura, intimitatea sau, dimpotrivă, atmosfera de răceală, toate acestea sunt aspecte pe care, involuntar, le luăm în considerare atunci când ne hotărâm dacă ne simţim bine primiţi sau nu într-un loc nou.

olla3

Pot oare florile să influenţeze impresia pe care un invitat şi-o formează în aceste prime şapte secunde? Oana Lamba spune „Da!” şi detaliază aspectele de care trebuie ţinut cont atunci când alegem aranjamentele florale pentru evenimentele personale:

Decorurile florale trebuie să respecte „regula extremelor”.

Un aranjament floral pentru sala de petrecere trebuie să fie subtil sau, dimpotrivă, foarte vizibil. Tot ceea ce găsim între aceste două extreme nu face altceva decât să creeze un disconfort vizual.

Aranjamentele joase, la baza mesei, vor câştiga eleganță prin folosirea unor vase deosebite, prin textura şi nuanţele pudrate ale florilor şi plantelor folosite, prin parfumul discret. „Creaţi corespondențe, alegeţi aranjamentele florale joase, dar pe o suprafaţă mare. Dacă spaţiul nu o permite, folosiţi elemente din aranjament în dreptul fiecărui invitat: o crenguţă, petale sau un vas mai mic cu un singur fir de floare”, este sfatul Oanei Lamba.

La polul opus, un aranjament floral înalt va deveni vedeta prin culoare şi design. Culori aprinse, design nonconformist sau eleganță în nuanţe de crem, somon, alb dar aranjate într-un buchet luxuriant – acestea sunt elementele secrete de care ţin cont floriştii profesionişti.

olla

Buchetul de mireasă se alege în funcţie de forma corpului

Pentru a crea o primă impresie ce le va rămâne tuturor în amintire, în alegerea buchetului de mireasă trebuie să ţinem cont de forma corpului şi de felul în care aceasta este pusă în valoare de rochie şi coafura. Un buchet de mireasa realizat cu aceste elemente în minte poate conferi înălţime mireselor minione, echilibru celor corpolente sau impact vizual unei rochii simple. Buchetul trebuie să fie completarea întregii ţinute şi să fie uşor de purtat, aşa încât invitaţii să privească o mireasă relaxată şi zâmbitoare, nu crispată sub greutatea florilor.

 

Lumânarea de botez este parte din poveste, nu element – cheie

Optaţi pentru acele lumanari de botez care să facă parte din povestea pusă în scenă prin toate elementele de decor folosite. Tematica petrecerii ar trebui să fie punctul de plecare în alegerea florilor şi designului. „Înainte de a discuta cu floristul, închideţi pentru câteva minute ochii şi amintiţi-vă ceea ce simţeaţi atunci, în lunile de dinainte de naştere; toate visele, speranţele, imaginile acelea care vă treceau prin gând- acestea să fie punctul de plecare în alegerea designului lumânării de botez”, spune Oana Lamba.

Florile sunt perfecte prin ele însele. Au de la sine eleganță, delicateţe, parfum…Tot ceea ce are de făcut un florist este să preia frumuseţea lor şi să creeze cu ajutorul său acele prime şapte secunde esenţiale, care transformă un eveniment personal într-o amintire de neuitat.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *