God save The Queen…and all her jewels
„God save The Queen” este, probabil, cel mai cunoscut imn al unei ţări. Conservatorismul englez a reuşit să păstreze intactă regalitatea, care pare a avea un rol din ce în ce mai important, chiar şi în aceste timpuri moderne, dând dovadă de adaptabilitate la modul în care societăţile evoluează.
Pe lângă toate atribuţiile pe care regina Elisabeta a II-a le are, aceasta are avantajul de a fi posesoarea uneia dintre cele mai impresionante şi elegante comori din lume: bijuteriile Coroanei Britanice. Pentru poporul britanic, bijuteriile Coroanei au o imporanţă foarte ridicată, deoarece sunt folosite în momentul încoronării unui nou rege, dar şi în alte momente importante la care Regina ia parte.
Această comoară este alcătuită din patru elemente centrale: două sceptre, unul cu o cruce, celălat cu un porumbel şi globul conducătorului, toate create în anul 1661 şi păstrete până în prezent într-o stare demnă de Casa Regală. Cea mai importantă piesă este coroana regală. Aceasta este o adevărată capodoperă, o operă de artă, ce denotă lux şi bun gust. Coroana este construită în întregime din aur şi în componenţa acesteia intră 2,868 de diamante, 273 perle, 17 safire, 11 smaralde şi cinci rubine, toate aranjate într-un mod perfect, pentru a crea o bijuterie unică şi impresionantă.
Având în vedere valoarea şi importanţa acestor bijuterii, siguranţă este una pe măsură. Toate bijuteriile Coroanei Regale sunt păstrate în Turnul Londrei, unde mai mulţi gardieni înarmaţi protejează cea mai renumită comoară. Aceasta este un simbol al eleganţei, opulenţei şi puterii, elemente nelipsite din viaţa regală.
de Sergiu Alexandru







