De la Est la Vest: Paradigma trandafirului în mentalul occidental versus oriental

Dacă îi dăm crezare lui Umberto Eco atunci când afirmă că “Ideea este semn al lucrurilor şi imaginea este semn al ideii, semnul unui semn”, putem defini imaginea atât ca reprezentare fizică a unui element, cât şi ca reprezentare mentală a unui obiect sau persoane.

Într-o lume modernizată şi mondenizată, găsesc necesară analiza imaginii fizice ca instrument de creare şi transmitere a imaginii mentale, ca obiect de satisfacere a unor aşteptări şi de însămânţare a unor nevoi, capodoperă manipulatoare a individului, construită pe mituri, simboluri şi arhetipuri universale pe care le interpretăm în funcţie de orizontul cunoaşterii. În acest sens, propun analiza imaginii trandafirului în mentalul occidental versus cel oriental folosind două imagini cât se poate de moderne, comerciale, care sunt expresia valorilor propriului creator: imaginea folosită în campania de promovare a parfumului Bvlgari Rose Essentielle şi cea folosită pentru promovarea Rose Oud by Kilian.

În primul rând, ambele imagini realizate în perioade apropiate de timp, 2007, respectiv 2010, au fost folosite în campaniile de promovare a două produse olfactive al căror element central, după cum o spune şi numele lor, este trandafirul. Dacă în primul caz, vorbim de o imagine adresată iniţial unui public majoritar european, în cel de-al doilea, este vorba de o imagine cu impact în zona orientală. Pornind de la această informaţie este facil de conturat profilul mental al receptorului occidental şi simbolurile trandafirului în accepţia acestuia. La o primă analiză a celor două reprezentări, putem distinge clar că omul Vestului este înclinat să perceapă roza din perspectivă estetică, cum ar spune Stirling Macoboy în “The Ultimare Rose Book”, “simbol al frumuseţii, al perfecţiunii, al liniilor fragile şi delicateţei”, în timp ce omul Estului se raportează la aceeaşi floare din perspectivă spirituală, ca simbol al desăvârşirii, purităţii, iubirii, nevinovăţiei. Fascinantă este, neîndoielnic, legătura dintre vizual şi mental, felul în care doi subiecţi umani reacţionează diferit sub impactul aceleiaşi reprezentări grafice şi cum două categorii de public interpretează diferit acelaşi element, pe criterii socio-demografice, educaţionale, religioase.

            Şi la nivel structural cele două reprezentări grafice se deosebesc, marcând prăpastia concepţiilor legate de roză şi simbolul acesteia pentru cele două nişe de public selectate. Prima imagine supusă comparaţiei este cea a unei femei care ţine în mână un trandafir. Abia în colţul din dreapta, jos, observăm sticla de parfum. Ştim foarte bine din tratatele de comunicare audio-vizuală că “între ochi şi ureche, va câştiga întotdeauna ochiul. Iar el este format să citească de la stânga la dreapta”(Ion Stavre, Comunicare audio-vizuală). Aşadar, în cazul Rose Essentielle ochiul receptorului va citi în primul rând imaginea femeii, a podoabelor pe care le poartă, a florii şi a sticlei propriu-zise. Argumentul nu este deloc greu de intuit, în mentalul occidental, trandafirul este asociat cu femeia şi frumuseţea fragedă a acesteia, iar ceea ce este unanim acceptat va fi, în consecinţă, unanim recunoscut. În limbaj post-modern cu influenţe spcifice marketingului, frumuseţea feminină “vinde” produsul cu ajutorul unei imagini bazate pe simboluri şi mituri precum cel al Evei, paradisului pierdut, păcatului originar, renaşterii. Consumatorul occidental a fost crescut în lesa acestor credinţe cultivate de familie, şcoală, religie şi, ulterior, capitalism.

Din punct de vedere structural, imaginea folosită pentru promovarea Rose Oud by Kilian pune accentul pe sticla de parfum, care este poziţionată în partea dreaptă şi nu întâmplător, pentru că publicul căreia îi este adresată imaginea citeşte de la dreapta la stânga,   după care observăm fumul orientat în sus, simbol al oud-ului (aurul lichid), dar şi al “visului, irealităţii, transcendenţei, evanescenţei”(Mircea Eliade, Făurari şi Alchimişti). La stânga, două alte elemente ce şi-au adus aportul olfactiv în componenţa parfumului promovat, sugestie a transparenţei şi sincerităţii, două valori ale subiectului arab. De ce nu apare, totuşi, nicio femeie? Sub aparenta impresie a unei imagini simple, ea nu este deloc simplistă, pentru că în Islam, trandafirul simbolizează frumuseţea masculină (nu cea fizică, ci onoarea, rezistenţa, tăria, forţa pură), sângele lui Mahomed şi Dumnezeul Suprem-Allah. De ce nu apare un bărbat? Pentru că imaginea prezintă idei eterne în antiteză cu nimicnicia fiinţei umane. Orientul nu are nevoie de idoli.

O altă diferenţă între cele două imagini este reperată la nivel cromatic. În primul caz, predomină rozul pudrat, simbolul unei iubiri tinere, tacite, sexualităţi nedezvoltate pe deplin, fragilităţii şi graţiei feminine. Modelul este blond cu pielea foarte albă, ce trimite cu gândul la clişeul clasic al frumuseţii angelice. Imaginea stă sub semnul diafanului, a unui filtru de lumină ales strategic pentru crearea impresiei de atemporalitate într-un spaţiu nedefinit, de pudră peste conştienţă şi de preţiozitate a amintirilor. La celălalt pol, imaginea cu numărul doi în demersul comparativ propus se bazează pe negru ca “renunţare la deşertăciunea lumii, suma culorilor,  lumina divină, stadiul suprem al extazului” (Jean Chevalier, Alain Gheerbrand, Dicţionar de simboluri) şi auriu, simbolul bogăţiei perene, al regalităţii, evoluţiei, luxului şi extravaganţei. Trandafirul fragil, în culori pale, sugerat în prima imagine este complet diferit de trandafirul de un roşu-vineţiu intens specific parfumeriei orientale.

În opinia mea, cele două imagini alese pentru analiza reprezentării mentale a trandafirului în cazul Omului Vestic în comparaţie cu Omul Estic relevă de la o primă privire tiparul în care fiecare dintre ei se încadrează. Cum susţine Paul Claudel, „Pour connaître la rose, quelqu’un emploie la géométrie et un autre emploie le papillon.”

 În Vest, ideea de roză este regizată, miturile şi simbolurile stau sub semnul stylingului, parfumul nu spune o poveste, ci povestea prezintă un parfum. Trandafirul stă sub semnul esteticului, al frumuseţii şi, deci, al temporalităţii. Cele treizeci de petale despre care vorbeşte Eco în “Numele trandafirului” nu se desprind pe rând, căci desprinderea lor nu este privită şi cu atât mai puţin, dorită. Trandafirul rămâne ermetic. Cea de-a doua imagine relevă spiritualitatea Estului, parfumul-roză care îmbuteliază o poveste, cunoaşterea în sine, accesul la Adevăr. Iar cunoaşterea nu poate fi parţială, ca în Occident, ci integrală, prin toţi porii, cu toate simţurile, sub forma unor particule de aur ce îţi invadează corpul ca într-un procedeu alchimic. În această situaţie, trandafirul e simbolul timpului veşnic, este floarea ajunsă la maturitate care îşi deschide petalele celui pregătit să privească. Bobocul versus floarea deschisă. Scepticul faţă în faţă cu iniţiatul. Ceaţa Vestului şi soarele Estului.

În esenţă, cele două imagini propuse spre analiză tratează acelaşi subiect din două puncte de vedere distincte, oferindu-ne posibilitatea de a înţelege cum şi de ce o singură imagine poate genera un număr infinit de interpretări, în funcţie de mediul social, geografic, politic, religios, educaţional în care subiectul receptor a fost format. Dincolo de a fi “bine”, “rău”, “indicat”, “fascinant” să facem o astfel de analiză, este în primul rând, necesar pentru a conştientiza că trăim într-o lume în care imaginile nu mai sunt formă de cunoaştere, cât formă de manipulare a emoţiilor şi intelectului uman, iar accesul la povestea din spatele fiecăreia poate fi armă de auto-apărare şi filtrare a mesajelor sau armă pentru “prelucrarea spectatorului”. Timpul trece, parfumurile se epuizează, şi până ne mai aruncăm ochii peste cele două imagini, unii dintre noi le vor găsi déjà demodate. Alţii se vor întreba de ce o sticlă se dezvoltă pe orizontală, iar alta pe verticală? Cum se poate ca două afişe să redea grafic adevărul unui Occident- extensiv ce mizează pe “a avea” şi unui Orient-intensiv  ce crede în “a fi”?