Camelia Şucu: Ştiinţa oamenilor este marea lipsă a tinereţii

Ideea de feminitate nu s-a pierdut. E drept, azi o căutăm mai mult ca oricând, conştienţi fiind de degradarea acesteia prin masculinizarea voită a femeii care a interpretat egalitatea dintre sexe drept înlocuirea fustei cu pantalonii. La propriu şi la figurat. Despre Camelia Şucu se ştie că este unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori ale căror poveşti inspiră şi motivează. Dar ceea ce nu se ştie, poate, este că eleganţa din business este susţinută de o feminitate autentică, puternic conturată, ce mizează pe graţie şi decenţă

 1621882_624311067624445_925133574_n

1.         Ce înseamnă luxul pentru Camelia Şucu?

Luxul este o stare de spirit, dincolo de palpabilul lui sau de valoarea lui intrinsecă. Luxul, dacă ai privilegiul să-l experimentezi, este o trăire estetică, o trăire a frumosului. Nu există lux în afara frumosului, aşa cum nu există lux în afara echilibrului. Luxul dezechilibrat este opulenţă, deci, într-un fel, prost gust. Trăiesc înconjurată de obiecte frumoase şi valoroase în sine, însă dincolo de valoarea lor intrinsecă, fiecare obiect pe care eu l-aş numi “de lux” vine cu o poveste în spate, proprie, unică.

2.         Ce nu ştiaţi la 20 de ani şi astăzi vă doriţi să fi ştiut?

Dacă n-ar exista lucruri pe care să nu le fi ştiut acum 30 de ani, ar fi fost trist pentru mine, înseamnă că aş fi trăit degeaba. Sunt atât de multe, e atâta experienţă de viaţă şi de oameni pe care o aduni. Cel mai mare şi mai valoros lucru care ţi se întâmplă atunci când te maturizezi este că începi să cunoşti oamenii, să ştii ce e dincolo de ce spun şi ce fac, să le înţelegi resorturile intime, să pricepi ce-i mişcă şi-i motivează, să ştii că dacă una spun şi alta fac nu ţine de nebunie, să înveţi să-i judeci cu înţelegere, nu punându-te pe tine în faţă, ca model şi judecător etc..  Ştiinţa oamenilor este marea lipsă a tinereţii. Mi-aş fi dorit să fi putut cunoaşte oamenii mai bine.

 10013972_634009919987893_1400918859_n

3.         Un antreprenor de succes mizează pe instinct, intuiţie sau pe o gândire analitică dezvoltată prin studiu?

Există antreprenori şi antreprenori, aşa cum oamenii pot fi instinctuali sau calculaţi. Eu cred însă că ceea ce leagă clasa antreprenorială este mai puternic decât ceea ce desparte un antreprenoriat de altul: şi anume spiritul comun. Există un spirit antreprenorial peste tot în lume care are de-a face mai degrabă cu intuiţia, curajul, puterea de a-ţi asuma riscuri, chiar puterea de a fi împotriva curentului. Eu sunt din categoria oamenilor de business cu instinct. Nu am răbdarea calculului, am idei şi am o viziune despre rolul meu pe lumea asta. Restul sunt detalii.

4.         Camelia Şucu este un lider veritabil sau un bun manager? Există un „mai bine aşa”, referindu-ne la cele două categorii şi care sunt riscurile în fiecare caz?

Nu se poate face o alegere de tip “mai bine aşa” între lider şi manager, sunt două “animale” diferite. De obicei, cine e un lider, nu prea e manager, întrucât calificările şi calităţile umane necesare sunt diferite. Un lider, după mine, este un om în primul rând creativ, vizionar, “thirsty and foolish”, cum spunea Jobs, este omul care face o breşă, dă o direcţie, are charismă care îi face pe unii să-l urmeze şi cu care pe alţii poate să-i enerveze în egală măsură. Nu vorbesc aici de marii lideri ai lumii, vorbesc de lumea de business. Managerul trebuie să aibă empatie şi organizare, să fie un om calculat, echilibrat, responsabil. Eu nu cred că sunt un bun manager pentru că îmi lipseşte răbdarea cu oamenii şi cu detaliile de implementare a unei idei. Ceea ce me motivează şi mă mişcă este că atunci când am o idee, alţii să o poată aduce la realitate, cu tot ceea ce implică acest lucru. Nu ştiu dacă sunt un lider, dar mă simt mult mai aproape de instinctualul leadership-ului decât de calculul managerial.

10369187_663034573752094_4493523520134761121_n

5.         „Oboseala este dată de absenţa satisfacţiilor” spuneaţi într-un alt interviu. Unde greşim, în general, de nu putem transforma această absenţa într-o prezenţă?

Satisfacţia în viaţă e o chestiune de optică personală asupra succesului şi eşecului deopotrivă. Nu are nimeni parte în viaţă doar de satisfacţii, succese, împliniri, veşti bune, de aceea avem satisfacţii dacă ştim să ne satisfacem, dacă ştim să luăm cum trebuie ceea ce ni se dă, dacă întâmplările vieţii ne întăresc şi ne fac mai înţelepţi, în loc să ne doboare, dacă învăţăm din greşeli şi ştim să ne uităm faţă în faţă cu curaj, la eşecurile noastre. Marele cuvânt fericire cred că înseamnă o putere de echilibrare personală în centrifuga în care ne bagă viaţa.

6.         Care credeţi că sunt elementele de identitate ale neamului românesc? Antreprenorul român are propria identitate sau una de împrumut?

Elementele de identitate ale neamului românesc sunt multe; avem identitate ca popor, asta e indiscutabil. Antreprenorul român cred că face parte din “tagma” antreprenorilor din lumea întreagă, pe care îi uneşte, aşa cum spuneam, spiritul. Sunt români care reuşesc să se impună pe pieţele din afară pentru că au imaginaţie, sunt creativi şi-şi fac treaba cu responsabilitate. Sunt români demni de admiraţie care reuşesc să fie modele de success în afară în toate domeniile. Antreprenorul  român are aşadar identitatea de antreprenor care e dincolo de graniţe, nu se poate pune problema să ai identitate “de împrumut”, să fii fals cumva, pentru că aici jocul e simplu: investeşti sau nu, îţi pui sau nu banii pe o idee, te consumi zi şi noapte să o aduci la îndeplinire sau nu. Nu există impostură în postura de antreprenor. Eşti sau nu eşti: pentru că eşti pe banii şi pe riscul tău.

1970959_636524059736479_581767075_n

7.         Se vorbeşte enorm despre succes, se scriu cărţi, se ţin conferinţe, se premiază „olimpicii” la această categorie, dar succesul rămâne, totuşi, un termen echivoc. Ce înseamnă acesta pentru dumneavoastră şi cât costă, de fapt, succesul?

Succesul e validare socială, recunoaştere şi în sensul ăsta are o parte clară venită din exterior. Dar dincolo de aspectele extrinseci ale succesului, un om de succes trebuie să fie un om mulţumit, împlinit, fericit cu ceea ce face zilnic. Succesul obţinut sub luminile rampei dar suprapus peste nefericire zilnică nu prea valorează mult. Mai mult, succesul nu trebuie să fie o chestiune de moment, ci una construită durabil: îi numesc de success pe oamenii care reuşesc să lase în urma lor ceva mai mult decât un business sau o sumă de proiecte. Dacă reuşesc să creeze impact social mai mic sau mai mare cu ideile lor, dacă reuşesc să-i facă pe alţii să progreseze într-un fel sau altul, dacă aduc valoare pe termen lung pentru societatea din care fac parte, dacă îi mână în luptă un crez mai nobil decât profitul. Succesul adevărat nu se alimentează şi nu poate trăi din egoism.

8.         Învăţăm în permanenţă lecţii de la cei din jurul nostru. Ce îşi învaţă Camelia Şucu fiicele, angajaţii, colaboratorii?

Îi învaţă că cei şapte ani de acasă trebuie probaţi zilnic, că munca fiecăruia înseamnă, în primul rând, responsabilitate, că a şti să spui mulţumesc din suflet, credibil e nepreţuit, că decenţa e cel mai sănătos şi la îndemână sport pe care îl poţi practica.

1897654_631751086880443_218938494_n

9.         Credeţi că femeia zilelor noastre doarme în cămaşă de noapte sau în pantaloni?

Femeia este definită de feminitate, de căldură, de dăruire, de empatie. Pantalonii sunt puţin cam incomozi pentru toate aceste calităţi. N-aş putea să-mi propun vreodată să imit sau să înlocuiesc bărbatul în business sau oriunde altundeva. Suntem născute să fim şi să purtăm complementarul pantalonilor. Complimente… deci pantalonilor, dar femeile poartă cămaşă de noapte.

10.       Cum vedeţi, ca antreprenor,  relaţia dintre estetic şi autentic?  

Estetic înseamnă neapărat autentic, aşa cum falsitatea, copia vulgară, imitaţia, inauntenticitatea sunt urâte. E frumos ceea ce e în armonie cu sine.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *