Don Corleone, being the Godfather

“O să îi fac o ofertă pe care nu o poate refuza.” Nu există estimări. Nici aprecieri. Doar inflexiunile de ton ale coloanei sonore. Sau nu. Pentru că Naşul nu e doar muzică, ci surprinde dramatismul unui destin care poate fi al unui tată care se încăpăţânează să păstreze echilibrul familiei, al fiului care se afirmă în memoria tatălui sau ale celui pentru care devotamentul şi credinţa în slujba cărora acţionează sunt mai presus de orice Dumnezeu.

Magistral regizat de Francis Ford Coppola, interpretat fără urmă de reproş de Marlon Brando – filmul spune într-un ritm molatic povestea familiei reputate Corleone din Sicilia. Asemenea unui cap căruia îi este primordială stăpânirea de sine, Don Vito Corleone nu este surprins niciodată de evenimentele care îi alertează viaţa. Şi asta pentru că anticipează invariabil inclusiv acţiunile propriilor membri ai familiei: din umbră îi prevede fiului mai mic, Michael (interpretat memorabil de Al Pacino), preluarea funcţiei de Don, gândeşte atentatul clanurilor rivale şi încheie pacifist războiul cu cel care i-a ucis băiatul cel mare: Sonny.

Înzestrat cu un simţ al intuiţiei puternic dezvoltat şi cu o inteligenţă pe care nu mulţi ar fi îndrăznit să i-o jignească, Don Corleone interpretează în propria viaţă un personaj arendat de mituri şi simboluri: eterna reîntoarcere, imaginea celui care dăinuie prin nume şi influenţă, simbolul imbatabilului care inhibă prin simpla-i prezenţă.

Fără îndoială, ne întrebăm dacă Naşului îi plăcea să intimideze pentru a contracara sau se lăsa descurajat pentru a reveni în defensiva din dotare. Dincolo de orice altă descriere sau întrebare, din întreg filmul al cărui protagonist este Marlon Brando, una din scenele care au rămas în memoria colectivă încă intrigă: sustras de la nunta fiicei, aflat în birou, Don Corleone îşi întreabă fiul cel mare dacă îşi petrece suficient timp cu familia sa. Flancat de un răspuns pozitiv din partea lui Sonny, Don Corleone îl aprobă, spunând că un bărbat care nu îşi petrece suficient timp cu familia sa, nu este un bărbat adevărat.

Aici ne întrebăm invariabil dacă e suficient să fii un bărbat puternic pentru a demonstra familiei virilatea sau scapă din redută amănuntul de a fi împreună cu familia necondiţionat? Poate că un răspuns în sprijinul întrebării ar fi chiar faptul că Don Corleone moare în împrejurarea în care se juca alături de nepotul său din partea lui Michael – cel care preia şi funcţia de Don. Oare ascultă Michael de sfatul tatălui? Petrece el suficient timp alături de soţie şi copil?

Arta negocierii se învaţă. Să fii paşnic se dobândeşte. A anticipa este o înzestrare. Să agoniseşti bani ţine de hazard şi de noroc. Un nume reputat? Se obţine prin respect. Despre Don Vito Corleone. Naşul.

Urmăriţi scena descrisă în clipul de mai jos.

http://www.youtube.com/watch?v=Qv8B1r8F2nQ

de Andreea Gurban