Despre dragoste şi alte luxuri fine

Dacă dăm crezare dicţionarului, iubirea este sentimentul de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. De foarte multe ori acuzăm că iubim lucrurile în detrimentul oamenilor, cu toate acestea, copii se nasc, iubesc la rândul lor şi înainte de a progresa material, lumea progresează ideatic.

Unul dintre cei mai tineri şi profunzi oameni pe care i-am întâlnit este Ana Marin, make-up artistul care până la 29 de ani, prin prisma carierei construite, a avut ocazia să lucreze cu oameni pe care noi îi vedem doar în fotografii sau la televizor.  Ana susţine că „de cele mai multe ori iubim un ceva din cineva, poate fi o idee, o proiecţie a ta în celălalt sau pur şi simplu ceea ce îţi este comod să nu fi”.

premium (2)

(Photo: Mihai Dăscălescu)

În cărţile pe care le citim sau, mai nou, în textele pe care le răsfoim virtual, dragostea şi iubirea sunt sinonime. „Pentru mine, dragostea şi iubirea sunt rude. Atunci când vorbim despre dragoste, nu spunem „te iubesc”, avem propria definiţie pentru sentimentele resimţite faţă de o anumită persoană. Astăzi putem folosi această sintagmă, dar fără să garantăm persistenţa ei peste cinci luni. Pentru mine, dragostea reprezintă o pasiune îndelungată şi întărită de cele două forţe: El şi Ea. Dragostea nu lasă loc de ură, răzbunare. Iubirea, da” mărturiseşte Ana în timp ce stinge luminile de la masa de make-up.

Şi aşa cum ea stinge becurile, oamenii moderni îşi sting sentimentele pe baza unor experienţe neplăcute sau a goanei după imagine, de a-şi asorta pantofii, maşina şi partenerul la un standard impus voit sau nevoit chiar de ei. Dincolo de tenul perfect al modelelor pe care le-a machiat şi dincolo de costumele apretate ale celor care s-au ridicat de pe scaunul ei, Ana Marin găseşte „nevoia de iubire în fiecare dintre aceştia. A te iubi pe tine nu este altceva decât primul pas în a te înţelege şi a-l înţelege şi comunica cu celălalt”. Nosce te ipsum-ul socratian pare a fi dincolo de o filosofie de viaţă, un principiu care stă la baza profesiei sale şi raportat la echipele ei.

FLY

(Photo: Florin Constantin)

Paradoxal, în funcţie de sentimentele şi de nevoia noastră de iubire, dorim să fim machiaţi într-un anumit fel. Astfel, „machiajul natural este preferat de cele care nu vor să iasă în evidenţă, persoanele introvertite, care vor să-şi păstreze o intimitate a lor, dar şi de persoanele care iubesc  un partener gelos. În schimb, rujul roşu reprezintă o identitate acerbă pentru cele care ştiu să-l poarte. Pentru că machiajul se poartă. La fel ca un actor profesionist care-şi spune replica pe scenă. Oricum ar fi machiaţi ochii, îşi spun povestea. Singuri”.

Dragostea este un lux pentru că tu îţi permiţi să crezi în dragostea celuilalt. Ana Marin consideră că “atunci când iubeşti, nu te aştepţi să primeşti în schimb un buchet de flori sau bijuterii. E hipnoză. E auto-hipnoză. Şi nu te scoate nimeni din ea, decât tu. La fel ca şi viaţa pe care ţi-o imaginezi pentru tine. E un lux. Astăzi poţi fi un before, iar un mâine un after make-up, care îţi susţine aspiraţiile. Câtă vreme acceptăm că machiajul nu ascunde, nu este o mască, ci un instrument de a evidenţia cele mai frumose trăsături. In rest, noi să fim sănătoşi, că ei sunt tineri”.

www.anamarin.ro

vali

(Photo: Florin Constantin)