Café Müller sau cine a fost Pina?

„ Cine a fost Pina?…ea a combinat fragilitatea şi puterea, fiind capabilă să asculte, să vizioneze la nesfârşit, să-şi depăşească toate limitele. ”

Wim Wenders, regizorul filmului Pina

 

Filmul spune povestea coregrafei Philippina Bausch, cunoscută publicului larg drept Pina Bausch, cea care a revoluţionat lumea baletului, punând totodată şi bazele dansului contemporan. Ea a fost cea care s-a opus cu fervoare mişcărilor clasice, anoste, care se înscriau în linia celor placide deopotrivă şi a propus libera expresie a sentimentelor şi transpunerea acestora într-o manieră unică, scopul fiind acela de impresionare a spectatorului surprins de originalitatea senzaţiilor, care pe scenă îmbrăcau forma mişcărilor. Astfel a luat naştere Tanztheater-ul ( în traducere liberă înseamnând dans în teatru ), căruia Pina i-a oferit noi valenţe. Geneza Tanztheater-ului se identifică în mod surprinzător şi paradoxal cu împrejurarea dramatică a umanităţii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. În termeni restrânşi, Tanztheater-ul este un melanj complex de dans şi elemente dramatice.

Cel mai cunoscut dans în teatru al Pinei este Café Müller. Acest număr coregrafic presupune o scenă acoperită cu scaune şi mese; în acest decor, dansatorii trebuie să se adapteze pentru a putea circula, întrucât adesea se produc impacte violente. Unii dansatori efectuează astfel de exerciţii ore întregi cu ochii închişi, încercând să strâpungă haosul perpetuu creat de simpla prezenţă a obiectelor.

Café Müller-ul este expresia relaţiei dintre un bărbat şi o femeie; contactul dintre ei devine complet ridicol, deoarece actul artistic este codificat prin mişcări estetice.

 

 

 

Lungmetrajul reflectă concepţia coregrafică a Pinei Bausch la modul cel mai cuprinzător şi profund totodată. Dincolo de menirea sa imediată, filmul se constituie într-o autentică lecţie, câtuşi de puţin convenţională, despre arta expresiei corporale aşa cum au impus-o Pina Bausch şi, pe lângă ea, toţi marii coregrafi ai lumii.

Ceea ce transmite Wim Wenders prin acest documentar neobişnuit este esenţa artei atât de personale a Pinei Bausch; aceasta renunţă la unduirile fluide ale baletului clasic, optând pentru sisteme de gesturi abrupte, disjuncte şi şocante, inserate într-un flux de mişcări, prozaice, aparent simple, dar de o precizie şi o forţă care nu se pot atinge decât la nivelul superlativ al artei dansului. Vestimentaţia e de asemenea surprinzătoare: de la sugestiile antice ale zeiţelor până la îmbrăcămintea contemporană, costumele şi rochiile retro sau cea mai banală lenjerie de corp, asociată cu stări de cvasi-nuditate conotând nu erotismul, ci pur şi simplu umanitatea naturală, tratată cu maximă dezinvoltură şi decenţă.
“Pina” este unul dintre acele filme care începe prin a te nedumeri , după care începi să-l descoperi, fiindcă arta Pinei Bausch, ca şi abilitatea lui Wim Wenders de a o fi fixat pe peliculă pentru totdeauna, se stratifică în alte şi alte adâncimi succesive, pregătindu-şi eşalonat dezvăluirea. Şi chiar dacă publicul spectator nu manifestă apetenţe pentru asemenea explorări aprofundate, va rămâne cu spectacolul vizual, care, în sine, este o adevărată înălţare.

 

Pina Bausch a adus o îmbunătăţire substanţială coregrafiei la nivel mondial, având curajul să îmbine arta dansului cu pantomima. Acest “ teatru mut “ este bazat pe simboluri şi sugestii, replicile dispar, iar singurele aspecte pe care publicul le poate savura sunt doar mişcările- ele sugerând dorinţe, idei, senzaţii, neputinţe, suferinţe.

Către final, un dansator din trupa de balet afirma: “ Pina era o exploratoare radicală . S-a uitat profund în sufletele noastre…şi a fost un singur subiect special, care a ţinut să ne întrebe de el << Ce ne dorim? De unde provine această dorinţă? >> “. Această relatare poate fi probată de mărturisirea Pinei Bausch pe care a făcut-o în repetate rânduri: “Nu mă interesează cum se mişcă oamenii; mă interesează ceea ce îi face să se mişte”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursa foto: Film-Forward)

 

de Andreea Gurban