Vagabond Studio: conectarea la rădăcinile urbane
Ritm. Viteză. Acțiune. Formele orașului în continuă schimbare sunt o reflexie a Lui, cel aflat în căutarea simplității, dar nu a simplismului. În tonuri monocrome, evidențiate de umbre și lumini, obiectele vestimentare semnate Vagabond Studio redefinesc ideea de „cool” prin clasicul negru, rece, dar elegant, simplu, dar complex prin design și texturi.
Pornind de la ideea că fluiditatea și geometria pieselor nu se anulează, ci dau corpului uman forma propriei personalități, Vagabond Studio nu aduce sub ochiul privitorului colecții de haine, ci un adevărat stil de viață. Special create în vederea asigurării confortului și funcționalității, obiectele și accesoriile vestimentare propuse de brand-ul recent lansat pe piața autohtonă se adresează unei vaste categorii de public în care nu vârsta este criteriul de selecție, ci refuzul opulenței și al tiparelor care încetinesc mintea, spiritul și corpul. Propunând un stil inovativ chiar prin clasicitatea negrului, cu o denumire ce atrage atenția, Vagabond Studio nu trimite cu gândul nici la bărbații în negru, nici la „the bond guys”, ci la un soi de războinic modern, pentru care miza este reprezentată de libertate sub toate aspectele ei.
În jungla de fier și beton, sub imperiul corporatismului și cu riscul atrofierii simțurilor, o linie vestimentară inovează prin plasarea sub lupă a esenței modernizării, prin simplul eclectic, ușor industrial, rezultat al cosmopolitismului. Vagabond Studio nu propune exclusiv haine de culoare neagră, ci militează pentru o experiență diferită. Pentru conectarea la rădăcinile urbane și detașarea de acestea pentru conectarea la propriul Eu. Un hoinar între lumea exterioară și cea interioară. Un Vagabond.








