Godfather, bunii baieti rai

Pe cât de iubit, pe atât de contestat. „Naşul” este filmul care a stârnit ropote de aplauze şi valuri de polemici prin subiectul său ancorat în realitatea vremurilor. Calităţile majore ale filmului dovedesc că regizorul cunoştea foarte bine tradiţia filmelor clasice hollywoodiene, a filmelor de scandal, a filmelor noir şi a dramelor sociale, dar una dintre criticile la adresa Naşului e faptul că glorifică Mafia. “Michael, eroul filmului, nu este un băiat bun. Dar explorarea mitică a legăturilor de familie, fie ea şi aflată sub semnul sângelui şi roasă de ambiţie, atrage încă spectatorii prin sugestia că Familia e mai bună decât lipsa oricărei familii” (Steven Jay Schneider).

Că Michael nu este băiat bun, spectatorul intuieşte încă din începutul filmului, chiar şi atunci când el pare a nu avea nicio legătură cu afacerile familiei Corleone. Că Michael nu este băiat bun, spectatorul observă pe parcursul desfăşurării acţiunii, odată cu uciderea oamenilor şi ilegalităţile comise de acesta. Dar spectatorul devine avocatul apărării lui Michael şi îl transformă în băiat bun pentru că respectă principiile familiei, pentru că apelează la morala machiavelică, protejând binele prin rău. Un film despre gangsteri, despre dreptate, despre răzbunare, trebuie să înţelegem că „genurile sunt importante. Ele satisfac instinctul nostru primar de a clasifica şi de a defini, dar de asemenea ne permit să explicăm mai bine tipul de poveste pentru care plăteşte publicul”, dupa cum sustine Stuart Voytilla.

Filmul abundă în simboluri, precum nunta, naşterea, moartea, călătoria, botezul, eroii fiind puşi în situaţii extraordinare ce pot fi comparate cu probele din poveşti, pe care nu oricine le poate depăşi, ci doar cel cu adevărat pregătit. Alesul. Împăratul cu cei trei fii, Sfânta Vineri, Spânul şi noul Împărat sunt doar câteva dintre personajele a căror tipologie o respectă actorii din “Naşul”. Ritualurile urmate pe parcursul filmului, începând cu nunta şi sfârşind cu botezul, demonstrează că însăşi puterea este un ritual şi se manifestă, la rândul său, prin ritualuri specifice, iar respectarea acestora conferă individului sentimentul de apartenenţă.

“Un film nu începe, ci se deschide. Deschiderea oferă posibilitatea de a intui ceea ce urmează şi să ne introducă în firul epic, filmul se deschide prezentându-ne personajele şi situaţiile în care acestea se află înainte ca evenimente majore să se întâmple. În orice caz, câteva acţiuni desfăşurate înainte de începerea lui sunt prezentate sau sugerate, astfel încât să ne putem forma o viziune globală asupra poveştii”(David Bordwell). Într-adevăr, Don Vito Corleone este pus în situaţia de a gestiona un eveniment care nu este reprezentat în film, de a alege să răzbune sau nu un act de abuz asupra fiicei prietenului său. Într-o astfel de zi, Naşul nu poate refuza pe nimeni. „Ce eveniment mai bun de a ne invita în Lumea Obişnuită a familie Corleone, decât o nuntă simbolizând Pragul unor noi începuturi, dragoste şi angajament faţă de familie? Niciun sicilian nu poate refuza cererea în ziua nunţii fiicei lui. Îşi primeşte Aliaţii familiei, le acceptă binecuvântarea şi cântăreşte cererea lor pentru razbunare”(Stuart Voytilla).

Deşi restul familiei se distrează în curte, afacerile nu suportă amânare. Spectatorul este pus în faţa a două planuri: cel exterior, al aparenţelor, un plan însorit, al familiei şi normalităţii şi cel interior- reprezentat de biroul slab luminat, un plan al afacerilor, al detaliilor periculoase, frontul războiului interior şi scutul de apărare al planului exterior. „Familia se află în mijlocul reţelei de relaţii ce permit acumularea şi trasmiterea cu ajutorul ritualurilor sociale, numeroase şi variate, datorită cărora există grupul, de la ceremoniile familiale, al căror fast nu e lipsit, în mod evident de sens social, până la marile adunări periodice care marchează viaţa mondenă”, dupa cum sustine Monique Segre in Mituri, rituri, simboluri în societatea contemporană.

…

Cu adevărat interesant la acest film este că ridică semne de întrebare al căror răspuns se găseşte sub semnul echivocului. Familia păstrează ritualurile sau ritualurile menţin familia intactă? În fond, aceasta este, dupa cum afirma Monique Segre, “o construcţie socială la care iau parte rituri, ritualuri şi simboluri. Împreună cu întreaga putere a instituţiei ce le aparţine şi-i stabileşte fiecăruia drepturile şi îndatoririle prin raportare la descendenţă. Pentru ca moştenirea să fie transmisă şi primită în condiţii bune, este indispensabilă credinţa în tot şirul de înaintaşi şi chiar o anumită idealizare, ba chiar „sacralizare” a familiei, ce trebuie trăită ca izvor de incântare”.