Domnii nu sunt doar în filme, un interviu cu Cezar Ionaşcu

Putere, diplomaţie, autocontrol. Costumul bărbătesc transmite mesaje de la materialul din care este confecţionat, până la persoana care îl poartă. Este un tipar al eleganţei, al bunului gust şi al luxului. Dar şi costumele bărbăteşti diferă ca preţ şi calitate, nu? Acesta este unul dintre contextele în care ne dăm seama care este diferenţa dintre necesitate şi eleganţă. Dintre bărbatul care poartă costumul pentru că trebuie de cel care îl poartă din pasiune pentru eleganţă.

Din dorinţa de a afla mai multe despre acest subiect şi de a vă transmite concret ce înseamnă să fii un adevărat domn în ziua de astăzi, am stat de vorbă cu Cezar Ionaşcu, avocat de meserie, care a fost denumit de către Luxury Male Event, Philadelphia, “ambasador al stilului”. Astfel, în exclusivitate pentru Elegantine, Cezar ne-a vorbit despre educaţia eleganţei masculine şi ne-a dezvăluit  câteva “coduri” ale vestimentaţiei masculine.

 

Un Domn de România

Cezar IonascuCezar a iniţiat în anul 2009 proiectul “Domni de România”, despre care ne-a mărturisit că “s-a născut dintr-o nevoie acută de a mă exprima prin intermediul schimbărilor pe care le produc acum asupra clienţilor mei. Schimbări în bine, fireşte. Mă folosesc de haine ca de o unealtă ce activează în finalul demersurilor, cu fiecare în parte, cel mai bun personaj pe care îl incumbă fiecare bărbat.”

Preţul pe care trebuie să îl plătească un domn pentru serviciile de consiliere în vestimentaţie oferite de Cezar Ionaşcu “este în relaţie directă cu cerinţele fiecăruia. În mod firesc de la un simplu audit de garderobă şi până la administrarea unei campanii de imagini a unui politician, diferenţele în deviz sunt relevante. La fel cum sunt între ale unui adolescent ce-mi solicita să-l consiliez pentru o primă achiziţie de costum şi până la omul de afaceri ce doreşte la un moment dat un up-grade al garderobei de business.”

40_3Să vezi în costum o reprezentare e eleganţei, un soi de a te exprima pe tine, poate deveni un fel de a trăi moda şi viaţa. Chiar dacă acesta este îmbrăcat de bărbaţi din toată lumea, puţini sunt cei care ştiu să îl poarte cu adevărat. Atitudinea şi diplomaţia, acestea sunt cele două elemente care îşi pun amprenta asupra unei apariţii în public.

Cezar recunoaşte că diplomaţia reprezintă în mâinile unui bărbat puternic o armă: “atât de atac, cât şi defensivă. Diplomaţia antrenată la cote viabile, te menţine într-o zonă de plutire ce se poate transforma prin uzanţa constantă într-o zonă de confort. A nu se asimila cu prefăcătoria, fariseismul sau obedienţa, în toate formele ei actuale. Diplomaţia denotă libertate, eleganţă, curtoazie, succes. Fără de ea, multe dintre interacţiunile diurne sau nocturne, pe teme verbale sau pornind de la simple argumentaţii vizuale, s-ar sfârşi în băi de sânge. Mai ales în vâltoarea vremurilor pe care le trăim.”, iar despre atitudine spune că detaliile sunt cele care fac diferenţa: “Şi ce alt pariu mai plăcut decât să ieşi în faţă din marea masă amorfă în care te-ai putea repede pierde din lipsă de coloană vertebrală sau atitudine semeaţă?”

 

Despre arta de a te îmbrăca şi arăta corect

fb-cover-dr

Despre cum trebuie să te îmbraci corect, Cezar este de părere că “A te îmbrăca corect presupune cunoaştere. Nu doar din gama de teorii şi axiome despre elemente vestimentare şi accesorii, ce ţin de înfăţişarea exterioară, dar şi de o altă gama şi mai largă de elemente comportamentale ce trebuie în mod viabil juxtapuse peste conjunctura în care ajungem să fim la un moment sau altul. Pentru aceste multe întâmplări din viaţa noastră, pe care ar trebui să le abordăm cu succes, hainele potenţează sau distrug. Cu efecte pe măsură. Aceste reguli exista de când lumea şi pământul, ele migrând şi dezvoltându-se, rafinându-se odată cu evoluţia socială. Astăzi, a cunoaşte reguli îţi permite, printre altele, să simulezi. Iar simularea te poate salva de multe explicaţii. Mai ales în conventul social românesc – pont valabil pentru viitori politicieni, oameni de afaceri, doritori de mai bine sau mai mult.” Aşadar, chiar dacă majoritatea companiilor de prestigiu impun un dress code, acesta este respectat doar în maniera necesităţii. Puţini sunt cei care îmbracă un costum doar pentru eleganţă. Dar ce înseamnă de fapt, eleganţa unui bărbat în costum? Ei bine, primul pas este să fie corect ales. Mai departe, stilul personal îşi pune amprenta.

femei11Costumul bărbătesc simplu, bine croit şi elegant pentru un domn al cărui job îi impune un dress-code arata “ca o a doua piele, ca armura modernă pe care o îmbraci dimineaţa gata pentru a cuceri lumea.”, mărturiseşte Cezar Ionaşcu. “Cum ajung alături de clienţii mei să-i ajut la cucerirea lumii lor? În primul rând le explic că liniile de producţie costume cos haine într-un sistem metric şi după dimensiuni general valabile măsurilor de costume bărbăteşti – de la un 44 la un 58, în sistem european, de la măsura XS la XXL sau mai mult, în metrică de peste Ocean. Tuturor acestor măsuri le este suprapus şi drop-ul adiacent drob 0 pentru cei graşi, drop 4 pentru cei mici de statură şi cu greutate, drop 6 pentru cei înalţi, etc. Datorită acestor specificaţii tehnice mai puţin cunoscute – încadrarea măsurilor costumului bărbătesc pe drop-uri – a apărut local, în ultima ani, o prolifica industrie de “made to measure”. Altfel un fals uşor de demonstrat, căci păcăleala clientului este simplă, folosindu-ne de această informaţie – drop-urile acoperă cam 90% din antropometriile bărbăteşti. Nu rămâne altceva decât cererea şi plătirea unui preţ exorbitant, pentru nimic altceva decât un produs care se fabrică pe linia regulara de producţie. Soluţia mea este alta – mai simplă şi mai puţin costisitoare: achiziţionarea unui costum “de-a gata” şi ajustarea acestuia pe măsură clientului la croitor. Astfel, bugetul este mult diminuat, iar lucrarea de la capăt se apropie mult mai mult de un “made to measure”.”

windowpane1Există anumite costume care se pot purta doar la o anumită vârstă? Şi atunci care este cel mai simplu mod ca bărbaţii să îşi dea seama care este alegerea potrivită pentru vârsta lor? Căci sfaturile consilierilor din magazine sau eticheta nu ne indică acest lucru. Nici culoarea. Nici calitatea. Cezar Ionaşcu ne-a mărturisit simplu: “Da şi nu. Vârsta nu este un factor care să influenţeze purtarea hainei. În acest sens vei observa în toată lumea civilizată tineri ce se îmbraca conservator, respectiv bărbaţi în etate ce se îmbraca extravagant. De cele mai multe ori cei din prima categorie vor să pară mai maturi, spre a-şi appropria varii beneficii. Cei din a doua categorie, urmează aceiaşi reţeta spre a părea mai tineri – linii mai slim ale costumelor, cămăşi cusute pe comandă, accesorii viu colorate, ceasuri supradimensionate. Beneficiile aici pot fi de altă natură, dar cele mai multe fac referire la cucerirea unei doamne sau alteia.

A-ţi da seama cu ce e bine să te îmbraci vine după mult studiu şi multe exerciţii. Şi de ce nu, după migrarea şi traiul într-un mediu în care exista termeni de comparaţie. Ce-i drept, aceştia sunt în umăr destul de redus pe plaiurile noastre. A se reţine, ca principiu de bază pentru toţi cei interesaţi de tema de faţă, ca vitrina n-a fost, nu este şi nu va fi vreodată un reper pentru un bărbat crescut la cap. Vitrina este şi va rămâne o minciună menită să sporească fluxurile financiare interne ale marilor brand-uri. Pe seama ignoranţei şi necunoaşterii generale.”

 

“Este atât de simplu.”

bm14Astăzi, costumul nu mai reprezintă un etalon. Moda a avansat, iar tendinţele extravagante se impun chiar şi în vestimentaţia bărbătească, astfel încât clasicul costum negru cu cămaşa albă şi cravată neagră a fost înlocuit de dantelă, brocarturi, catifea sau mătăsuri. Aplicaţii cât mai opulente, accesorii cât mai vizibile se impun în materie de costume bărbăteşti. Totul ţine de o asimetrie plăcută şi de un stil original. Puţini sunt însă, cei care îmbracă un costum gândindu-se la toate detaliile şi simbolistica lor, la un bărbat în costum şi un bărbat elegant în costum. Dar ce defineşte defapt, eleganţa unui bărbat? Ei bine, atitudinea, stilul şi un costum bine ales!

Aducând în discuţia noastră evenimentele mondene, respectiv ţinutele domnilor de pe covorul roşu din afară, dar şi despre cele din România, Cezar Ionaşcu a fost de părere că: “Ţinutele de ceremonie din afară sunt, în primul rând, studiate. Atât de persoană care le poartă, cât şi de echipele foarte compacte, profesioniste şi consistente din spatele fiecărui artist. Căci, trebuie să recunoaştem, dincolo de o linie fiecare artist este un produs. Iar produsele trebuiesc administrate în bună regulă până la cel mai mic detaliu şi numai pentru a produce profit maxim pentru cercul de investitori ce stă în spatele acestuia. Despre România şi apariţiile locale observ un reviriment în ultima perioadă. Nu-mi place să arăt cu degetul, să nominalizez sau să blamez, dar am de spus o singură concluzie pe tema dată, în calitate de observator din umbră: mai avem mult până departe.” Digicult

Ca un adevărat domn, Cezar ne-a mărturisit că sfatul simplu şi la obiect de care ar trebui să ţină cont orice bărbat atunci când se pregăteşte de un eveniment este următorul: “Bărbierit, tuns, frezat, duşat, alături de cea mai albă şi apretata cămaşa formală pe care o posedă, pantofii curăţaţi impecabil, un strop de parfum şi un zâmbet cuceritor. Se cheamă că începi deja să cucereşti lumea. Este atât de simplu.”

Aşadar, domnii nu sunt doar în filme, iar Cezar Ionaşcu demonstrează asta fără doar şi poate. Dacă adăugăm puţină “sare” şi puţin “piper”, la nişte reguli simple precum “bărbierit, tuns, frezat, duşat, alături de cea mai albă şi apretata cămaşa formală”, putem crea o ţinută demnă de un gentleman şi puteţi lăsa în urma voastră, domnilor, amprenta stilului şi a eleganţei.

 

One Comment

  1. “bărbierit, tuns, frezat, duşat, alături de cea mai albă şi apretata cămaşa formală” ce bine spus ! deja ni-l putem inchipui pe domnul pus pe cucerit lumea !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *