Fotografia de artă, un lux în România?

Vitrinele sunt pline cu aparate de fotografiat ultra performante. Mulţi iubitori ai fotografiei le cumpără cu iluzia că pot înlocui ani de experienţă cu un obiectiv aparte sau un blitz modern. Din păcate, însă, publicul român gustă mai mult fotografia de nuntă, botez şi înmormântare şi preferă să cumpere un poster în locul unei fotografii de artă.
Dan Ştefan Andrei, unul dintre cei mai reputaţi fotografi români, consideră că „pentru a crea, trebuie să fi trecut prin foarte multe experienţe de viaţă, să fi văzut, să fi simţit, să fi testat cât de mult se poate. Ca să surprinzi momentul, trebuie să fi văzut multe momente înainte. În fond, există o sclipire în multe lucruri banale. De aceea trebuie să ştii să faci diferenţa între banal şi banal frumos”.

Cine e artist?

„E greu să spui: el e artist, el nu e artist. Pentru că trăim vremuri  în care toată lumea doreşte să îşi lase amprenta, să facă artă. Într-un fel, e de bine, pentru că pot apărea tendinţe şi artişti noi. Pe de altă parte, publicul nu mai poate selecţiona. În acest context, un rol important îl au curatorii”.

Deşi nu a urmat niciodată cursurile vreunei facultăţi de profil, Dan şi-a construit reputaţia făcând fotografie în mod organizat de mai bine de cinci ani şi prin absenţa compromisurilor în proiectele pe care le acceptă sau iniţiază. „Trebuie să fii avid de cunoaştere pentru a fi un bun fotograf, cursurile la noi nu te ajută prea mult şi asta pentru că nu li se acordă importanţa necesară”.

Şi pentru că vorbim despre artişti, multe voci susţin că un artist adevărat trebuie să gândească, dar să şi execute ceea ce gândeşte. La polul opus, avem exemple în care artistul are o întreagă armată de oameni în spate care efectuează ceea ce li se cere. Dan susţine că şi într-un studio fotografic, „dacă asistentul este bine instruit, se poate descurca fără probleme. Când este vorba de lucrări deosebite, de idei aparte, artistul-fotograf îşi va manifesta din plin talentul”.

Muze, branduri şi vânzări

La începutul lunii martie a vernisat expoziţia „Muze descompuse” care s-a bucurat de un impact puternic în rândul publicului, susţinut de o mediatizare elegantă şi de efect.  Dar ce sunt muzele? Unde le găsim? Mai există? Cu un stil recognoscibil prin care fotografiile lui îmbină tehnica şi ideea de pictură, Dan Ştefan Andrei consideră că „muzele sunt imaginile perfecte pe care le avem în minte şi ne inspiră. Noi le dăm viaţă şi, aş putea spune, că în existenţa reală, muzele sunt chiar femeile din viaţa artiştilor. Multă vreme m-am gândit, asta pentru că muza e asociată cu o femeie, artistele ce muze au?”

Până descoperim ce muze au artistele, o altă întrebare, la fel de interesantă, face referire la veniturile unui fotograf. Atunci când vorbim de fotografia de artă, putem spune că e un lux în România, asta pentru că publicul este neiniţiat. Preţul obţinut are la bază trei criterii: notorietatea artistului, calitatea printului şi cantitatea în care este reprodusă fotografia. Adevărata provocare, însă, ţine de a şti să te vinzi.

„La noi, artiştii au impresia că nu trebuie să facă nimic pentru a-şi vinde lucrările. E vorba de a-ţi construi propriul brand. Cumperi un Warhol sau un Dali, personalitatea artistului, nu neapărat un obiect într-o ramă. E drept că şi lucrarea trebuie să fie bună, altfel nu poţi ajunge la nivelul de care vorbim, dar dacă nu-ţi pui în valoare personalitatea, nu poţi vinde unui public neobişnuit să cumpere artă”.

La majoritatea evenimentelor din spaţiul cultural-artistic întâlnim aceleaşi chipuri şi aceleaşi practici. „Încerc tot timpul să aduc oameni noi, publicul nu e format, aceasta e explicaţia pentru care îi întâlnim mereu pe aceeaşi oameni la expoziţii. 90% dintre ei nu sunt cumpărători. Ca bani, fotografia de artă e un lux accesibil, câteva sute de euro. Ca mentalitate, fotografia de artă e un lux, pentru că nu înţelegem diferenţa dintre ea şi un poster. Şi mai trebuie să fim atenţi la detalii: casa în care amplasăm un obiect de artă trebuie să fie un tot unitar: nu poţi lua o sculptură de 10.000 euro şi s-o pui în mobilă IKEA”.